Ziua în care am început să trăiesc în viața mea

Peste tot, în online sau offline, oameni trag cu ochiul la viața celorlalți. Și de cele mai multe ori ajung să-și dorească să trăiască viața altora. Nu știu de ce, din afară, viața celorlați e ceva la ce aspirăm, ceva ce parcă ni s-ar potrivi și nouă, ceva ce, dacă am avea și noi, cu siguranță ne-ar aduce bucurie.

Dar n-avem. Și atunci ne aduce, fără să vrem, frustrare. Că nu suntem și noi ca ei, că nu avem ce au ei, că nu călătorim unde călătoresc ei, etc. E clar, nu, viața noatră ar fi mult mai frumoasă dacă ar fi ca… a altora.

Dar noi nu vedem decât o parte din tabloul vieții lor. Noi nu le știm trăirile, nu le vedem lacrimile, nu le simțim suferințele sau neputințele. Noi le percepem doar pe ale noastre. Noi suntem cei cu viața grea. Doar noi suntem cei care ne dorim o altă viață. Restul par atât de bine cu viețile lor. Cum o fi având ei așa un noroc, să dea viața peste ei, și culmea, să fie și o viață bună?

Mie îmi plac casele oamenilor. De câte ori merg într-o casă nouă, simt că pătrund într-o altă lume. Îmi place să văd cum arată bucătaria, canapeaua din living, biblioteca, etc. Anii trecuți, când mergeam în casa cuiva, încă de la intrare începeam să analizez. Și mai apoi, să mă frustrez. Într-un living era un pian – eu nu aveam pian. Într-o bucătărie era o mobilă de-o nuanță pală – eu aveam o mobilă, simplă, albă, nimic deosebit. Într-o altă casă, scara interioară era de culoarea lemnului – exact cum aș fi vrut și eu să fie scara casei mele. Pereții unei alte case erau curați și frumos zugrăviți – ai casei mele… plini de degete.

Ce viață nasoală trăiam, nu? Să nu ai tu pian în casă, să poți să trăiești cu o mobilă albă în bucătărie… îngrozitor, ce mai!😋

Dar a venit o zi, nu mi-o amintesc exact care, când am încetat să mă mai uit în viețile altora și să descopăr propria-mi viață. Și să încep să o trăiesc. Da, la început mi-a fost greu, mobila cea simplă și albă de bucătărie era tot acolo! Și, nu, nu mi-am luat nici pian. 😁 Dar, încet, m-am acomodat și am început să văd că nu viața mea era nașpa, ci doar eu eram. Că eu aveam așteptări de la ea. Ea curgea, zi de zi, pe lângă mine, în lipsa mea, pentru că eu eram preocupată cu viața altora.

Azi, timp de o oră și jumătate am cărat cărți. Eram nemâncată, obosită și transpirată, dar în mintea mea fredonam un cântec și zâmbeam. Nu-mi doream să fiu nicăieri altundeva. Nu îmi doream să fiu în acel moment bogată, slabă și pe o insulă pustie. 😁 Mă rog, puteam să fiu un pic mai slabă, dar asta e o altă poveste. 😋

Viața mea, povestea mea o trăiesc exact așa cum e, zi de zi. Sunt prezentă în ea. Mă bucur de ea. Când mă simt copleșită, mă rog. Dumnezeu m-a învățat că viața e aceeași pentru noi toți, sigura diferență e modul în care o privim. Dacă vrei o viață frumoasă, uită-te la ea cu blândețe, cu bucurie și iubire!❤️

 

Watching and waiting, looking above

Filled with His goodness,

Lost in His love

This is my story, this is my song

Praising my Savior all the day long

(Visited 139 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *