Am observat că, mai nou, de câte ori scriu despre Dumnezeu, 1-2, maxim 3 persoane mă șterg din lista lor de prieteni de pe Facebook.

Sunt ok. Nu sufăr deloc. Mai am vreo 760 de cereri de prietenie pe care nu mai pot să le aprob, că nu mai am loc în lista mea.

Cândva, aș fi luat-o personal. M-aș fi întrebat cu ce greșesc sau mă rog, de ce nu le place ce scriu sau poate nu le place de mine. Și, cu siguranță, aș fi suferit măcar așa puțin. Acum doar zâmbesc și nu simt nimic.

Să scriu despre Dumnezeu, să vorbesc sau să cânt despre El, să mă consult cu El, să râd sau să plâng în prezența Lui, face parte din rutina mea zilnică. Nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Nici măcar pe copiii mei nu îi forțez sau îndoctriez în vreun fel. Pentru mine, Dumnezeu e libertate deplină, e pace, frumusețe, iubire, toate în acealași timp. E primul meu gând de dimineață:

-Hei, Doamne!

-No, bună dimi! Care-i planul pe azi?

-Planul meu preferat!

-Adică niciun plan?

-Adică, da! 🙂

-Hai, că am eu un plan mai bun.

-Păi. tocmai, că știu că Tu ai mereu planuri mai bune pentru mine, de asta nu-mi bat capul că mărunțișurile mele.

-Planul pe ziua de azi e …

-Sunt numai ochi și urechi…

-Să faci din ziua de azi o bucurie!

-În stilul meu?

-În stilul tău!

-Și dacă nu îmi iese?

-Doar nu o intrat zilele-n sac!

-Chiar dacă mă șterge iar cineva din lista de prieteni?

-Păi, ia să vedem, ești bucuroasă când scrii?

-Sunt!

-Ai vreun plan cu asta?

-Niciunul.

-Vrei să te pui bine pe lângă mine?

-…un pic…😋

-Puteam să bag mâna-n foc!

-Ai băga mâna-n foc pentru mine?

-Așa, în general?

-Da…

-Oricând.

-Și eu pentru Tine!❤️

Who the Son sets free:
Oh is free indeed
I’m a child of God
Yes I am
In my Father’s house
There’s a place for me
I’m a child of God
Yes I am