Dacă mă întrebi: Și totuși ce te-a supărat atât de tare? n-aș știi să-ți spun exact motivul. Iar dacă mă și gândesc mai bine, chiar nu era niciun motiv de supărare, și totuși, starea aceea mai puțin plăcută m-a copleșit pentru un moment.

Și pentru că unii dintre noi nici nu mai ajungem să ne punem întrebarea legată de motivul supărării, acea stare ne ține mult, ne macină, ne frustrează, ne îngreunează sufletul. Suntem obișnuiți, cred, să privim lucrurile dintr-o singură perspectivă. Totul se petrece prin prisma a ceea ce noi gândim sau simțim.

Să zicem că ne întâlnim cu cineva pe stradă, un prieten, o cunoștință, nu ne-am văzut de ceva vreme, și ne oprim 2 minute:
– Salut, ce mai faci? zicem noi.
– Foarte bine, uite ne pregătim de școală, copiii abia așteaptă, au nimerit într-o clasă foarte bună, au o învățătoare super, etc.
– ….Da? Ce fain… (tu începi să te gândești deja la tine, la copiii tăi, dacă au nimerit și ei bine, dacă au și ei o învățătoare măcar la fel de bună)
– Da, abia aștept să vină 15 septembrie, mi-am schimbat jobul, o să fiu pe o poziție mai bună, am emoții, dar sper să mă descurc.
– … Waw…super… (tu ești încă acasă, ai grijă de copii, poziția ta e mai bună ce-i drept, adică nu mai speli copii la fund toată ziua, acum speli numai vase, și da, ai avansat, de pe poziția de execuție la cea de manager: nu mai legi tu șireturi, ci strigi de sus : Legați-vă șireturile singuri!)
– Da, uite chiar mă duceam să dau o tură prin magazine, să îmi schimb puțin garderoba, că na, ce să faci, schimbarea asta necesită și o reîmprospătare.
– Da, da…clar… (și tu o să faci la fel: o să te schimbi din pijama cel puțin o dată pe zi, când duci copiii la școală, apoi o să te schimbi din nou în haine de casă, până faci pe managerul printre oale, și apoi din nou în haine de oraș când mergi să scoți copiii, apoi iar în haine de casă, iar pe finalul zilei, când ești din nou în pijama, vei constata că deși nu te-ai dus la nicio întâlnire, tu ai schimbat 5 ținute într-o zi…între ele, desigur!)

O întâlnire de genul ăsta te poate indispune, nu?
Poate mai dai scroll pe facebook și te mai ”întâlnești” cu vreo 2-3 din ăștia care au mâncat caviar la cină , iar tu ai uitat să postezi supa ta de cartofi cu păstai, aia de ieri, din care mănânci și azi, că no, nu facem risipă!

Dacă tu reușești să te privești din sufletul tău, din frumusețea ta, din lucrurile tale mărunte, dar atât de…ale tale, orice întâlnire va fi o bucurie!❤️

P.S Eu fix zamă de cartofi cu păstăi am mâncat în seara asta, și pe aia mi-o trimis-o maică-mea, că n-am vreme și să postez și să fiu între oale!