În timpul săptămânii am o rutină zilnică. La ora 13 plec după Maria care se întoarce de la grădiniță cu autobuzul. Am la dispoziție cam o jumătate de oră, doar pentru mine, de când plec de la birou până o iau din stația de autobuz.

Mi-am făcut un obicei din a asculta muzică în căști și de a observa oamenii de pe stradă.

Câțiva părinți cu copii gălăgioși de mână, tineri îmbrăcați modern care vin sau merg la facultate, bătrâni care așteaptă tăcuți autobuzul, o femeie super cochetă care își parchează în grabă mașina, un bărbat cu un miros puternic de parfum trece grăbit, vorbind la telefon, un bărbat cu haine murdare își încearcă norocul de a primi câțiva bănuți. Sunt cu căștile în urechi, ascult melodia de mai jos, îi privesc pe fiecare în parte și zâmbesc.

Mă uit în gând la mine. Apoi îmi ridic încet privirea spre cer.

-Am eu ceva în plus față de oamenii din jur?

-Căștile astea roșii din urechi?

-Hihi, iar mă faci să râd. Mă refer dacă sunt mai bună, mai altfel…?

-Nu.

-Nu?!

-Simți că ai fi?

-Nu neaparat, dar na, mă gândeam că…

-Pentru mine sunteți toți la fel.

-Chiar toți? N-ai preferați?

-Nu, nu am.

-Știi, mie îmi spune multă lume că-s o norocoasă. Că fac ce-mi place, că am proiecte frumoase, că am o familie ok…

-Și tu, ce crezi?

-Eu nu cred în noroc, cred în binecuvântări. De asta te întrebam dacă nu cumva ai preferați, că eu așa mă simt uneori…

-Că ai primit prea mult bine…

-Da, cam așa.

-Dacă știi să-l împarți, nu e niciodată prea mult, și cu cât împarți mai mult, cu atât primești mai mult.

-Dar nu e asta o responsabilitate prea mare, să fii mereu atent să împarți ?

-A, ba da, am uitat să-ți spun ceva, am preferați…atunci când vine vorba de responsabilități…la unii le dau mai multe.

-Ca de obicei, ești un simpatic.

-Recunosc, sunt.

-Să știi că mi-ar plăcea tare să fiu ca tine.

-Așa glumeț?

-Nuu, așa înțelept și iubitor.

-Și ce te reține?

-Nu știu încă să-i văd pe toți la fel.

-Păi chiar sunt.

-Știu, și chiar îmi doresc ca într-o zi, când vom mai povesti, să-mi spui : Ești foarte aproape.

Oh how He loves us
From the homeless, to the famous, and in between
You formed us, You made us carefully
‘Cause in the end; we’re all Your children