Dacă îmi place ceva foarte tare la muncă este că râdem mult.

De cele mai multe ori râdem una de alta, dar e un râs de drag, ne tachinăm așa una pe cealaltă, ne amuzăm de defectele, ticurile sau tabieturile fiecăreia și asta ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să ne acceptăm.

Săptămâna trecută am râs cu fetele, cu lacrimi, din orice: ne-am prefăcut că ele sunt amenințate de demisie și de acolo a pornit un adevărat teatru, de cum să-mi între ele mie din nou în grație. Au început să-mi facă complimente exagerate, mi-au spus cât sunt eu de fapt de grozavă, nu știau care să-mi facă cât mai repede cafea, care să-mi fie asistent manager, că na, eu cum eu sunt o mare vedetă, chiar am nevoie. (yeah, right!)

Sâmbăta am fost la Cluj la o conferință de educație financiară împreună cu una dintre colege mele, și ce credeți că am făcut în timpul conferinței: am râs non stop. Ne-am dat seama că noi nu vom fi niciodată bogate pentru simplu motiv că nu mâncăm puțin (ăsta cică e unul din punctele forte al celor care ajung bogați). Mai mult, cred că vom ajunge chiar foarte sărace, la cât de mult mâncăm.

Eu ador să râd, așa din tot sufletul, și iubesc oamenii amuzanți, cei care știu să facă haz de necaz, cei cărora nu le e frică să fie vulnerabili și care știu să ”râdă” inclusiv de ei înșiși.

Dar am și avut o perioadă destul de lungă în care n-am râs mai deloc. Când au fost copiii foarte mici, eram atât de stresată să fiu o mamă perfectă că uitasem și să râd. Știu că, la un moment dat, îmi zice soțul meu, așa fără nici o legătură cu faptul că eram mereu agitată să fac lucrurile foarte bine și nervoasă că nu le făceam: Erai așa amuzantă când ne-am cunoscut!
” Serios? m-am gândit eu atunci. Nu-i destul că stau toată ziua cu ăștia 2 acasă, că nu dorm mai deloc, că mănânc numa’ ce rămâne de la ei, că nu ies niciodată nicăieri fără ei, acum ai vrea să fiu și amuzantă. Și mai ce?… ”. Era să mai scriu ce gândeam atunci, dar bine că am reușit să mă abțin.

Adevărul e că eram tare enervantă. Între timp mi-am dat seama că perfecțiunea nu mi se potrivește deloc și așa bine râd și mă distrez acum de când sunt normală.

Dacă mă gândesc mai bine aș putea organiza chiar și niște cursuri de râs în grup. Ce ziceți? Veniți? 🙂