În general, eu sunt destul de exigentă cu mine, îmi place să fac lucrurile cât mai bine, pentru mine regulile sunt reguli, adică mă supun, le respect și chiar sunt în stare să mă supăr tare pe mine când le încalc. Și mai ales pe cele de circulație…😃

Mi-am luat carnetul de conducere acum 10 ani, de nevoie, că stau la 8 km de oraș. Întotdeauna am spus despre mine că eu sigur nu o să conduc și nu o să gătesc vreodată. Mi se părea că astea sunt 2 lucruri care nu au legătură cu mine, în traducere liberă: clar nu o să mă descurc!

Acuma ce să zic, pentru faptul că am carnet de 10 ani și am gătit de câteva ori, nu știu dacă mă încadrez la vreo medalie. Oricum partea cu gătitul o rezolv cumva, că sunt alții care gătesc bine, și oricum nu-s pretențioasă, dar cu condusul mereu am un stres, și stresul meu cel mare e să nu mă oprească poliția și să iau amendă.

Am avut 2 amenzi în 10 ani. (A, și o dată mi s-a luat carnetul timp de 1 lună!😁)

Prima – acum 9 ani, deci la un an de când îmi luasem carnetul, pentru că vorbeam la telefon cu șefa mea de la bancă.
Eu înțeleg regula cu vorbitul la telefon, dar de ce nu se poate adăuga la regulă: cu excepția cazului în care te sună șeful! 😛 Când l-am văzut pe polițist că scoate pixul să scrie, m-am tot apucat de plâns și nu că luasem amendă (dă-i încolo de bani, că doar lucram pentru ei 😁), dar pentru că pierdusem 2 puncte! Habar n-aveam ce înseamnă să pierzi puncte, dar tonul pe care a zis că nu le mai am, m-a făcut să cred că era ceva foarte important!

A doua – acum 2 ani, trebuia să scot niște bani de la bancomat, eram cu pruncii în mașină, am parcat pe un loc rezervat persoanelor cu handicap, singurul loc de unde puteam să-i văd când își scot ochii. Am alergat efectiv până la bancomat, n-am stat mai mult de 5 minute, și când m-am întors era să-mi scot eu ochii de nervi când am văzut amenda.
Mi-am făcut curaj a doua zi să mă duc la poliție, cu înștiințarea în mână și pruncii din dotare (5 și respectiv 3 ani).
Abia reușim să urcăm niște scări înguste cu mare tămbălău, desigur, de ne-a auzit toată secția de poliție: da’ unde mergem, da’ de ce mergem, da’ cât stăm, etc.
Intrăm într-o încăpere cu 3 ofițeri de poliție, salut frumos și prezint emoționată înștiințarea cu amenda.

Matei: – Pe mine mă dor picioarele.
Maria: – Și pe mine mă dor picioarele.
2 dintre ofițeri se ridică de la birou si le cedează celor 2 obosiți scaunele lor.
Matei: – Mi-e sete!
Maria: – Și mie mi-e sete!
Sare repede unul dintre ei să le pună apă în 2 pahare.
Eu, știindu-i cât sunt de mâncăi, mă și gândeam că o să înceapă să zică și că le e foame, și îi și vedeam pe cei 2 ofițeri mergând să le cumpere ceva de mâncare.
Polițistul la care i-am dat hârtia cu amenda se uită la mine, așa cu o mare compasiune și zice:
– Doamnă, ați parcat pe loc nepermis, e loc pentru cei cu handicap.
– Știu, dar credeți-mă că, cu aștia 2 după mine toată ziua, uneori fix așa mă simt.
– Doamnă, n-am ce face, trebuie să vă dau amendă…Și se uită la ceilalți 2 ofițeri.
Mă și gândeam: li se va face milă la aștia de mine și poate vor face chetă și-or strânge banii de amendă.😛

Mi-a dat săracu’ ofițer minimul posibil, i-a și tremurat mâna când a scris, iar eu am plecat de acolo cu pruncii neînsetați și odihniți, gata de o nouă aventură!

P.S Dacă vreodată simțiți că aveți emoții cu mersul la poliție, puteți să ne chemați pe noi, garantăm că facem stand up comedy (adică facem show și ridicăm polițiștii de pe scaune), eu pot vărsa și 2 lacrimi dacă e nevoie și cu siguranță primiți amenda cea mai mică!😁