Ieri, la birou, am primit niște lumânări foarte faine, naturale, cu arome de vară, iar eu am stat minute în șir să le miros pe fiecare pe rând. Iar într-un final am concluzionat:

– Pe astea le țin aici la birou, că așa sigur o să devin și eu zen!

Colega mea, Diana, cu care lucrez deja de peste 3 ani, zi de zi, se uită la mine mirată și-mi zice:

– O să devii?! 🙄

– Păi, da. Ce, n-am șanse?

– Mai zen decât ești deja? 😏

– Hai, tu.

– Apoi, tu ești tot timpul zen.

– Ei, da, sigur. Hai, că nu-i chiar așa.

– Ba, așa e. Eu nu te-am văzut în veci nervoasă.

– Apoi no, eu mă enervez în liniște. 😁

Adevărul e că, eu sunt foarte calmă de felul meu și, cumva, oricât de tare m-ar supăra cineva sau în ce situație m-aș afla, deși poate îmi crește puțin tensiunea (da’ nu-i mare bai, că oricum am tensiune din aia mică, de când mă știu), reușesc să mă detașez de situație și să-mi spun:

– Respiră!

– Respir!

– No, ești în stare să fii obiectivă?

– Încerc.

– Gândește-te, ai greșit în situația asta?

– Apoi, cu siguranță, nu-s eu vreo perfectă.

– Apoi vezi, nici ceilalți nu-s. Te ajută cu ceva că te enervezi?

– Apoi, nu prea.

– No, bun. Te-ai mai calmat?

– Aha.

– Acum, gândește-te la o soluție.

– Tot timpul există o soluție? 😏

– Uneori, și faptul de a te calma e o soluție. Alteori, niște scuze dăruite (chiar dacă corect ți s-ar părea să fie primite)  sunt cea mai bună soluție.

Nu de mult, am ,,primit” o reclamație, la Protecția Consumatorului. Nu dau detalii, e foarte puțin important contextul. Mai întâi a fost o greșeală de sistem, apoi o neînțelegere urmată de o comunicare eronată, care, desigur, s-a soldat cu o plângere.

No, cum reacționezi într-o situație dintr-asta, în care tu simți că ai dreptate, că doar tu știi cât de implicată ești, știi cât de mult lucrezi, cât ești de dedicată clienților, că nici nu ți-ar trece prin cap vreodată să înșeli pe cineva?

Ce alegi să faci? Mori cu dreptatea în mână, războindu-te printr-o instituție care oricum nu are nicio treabă cu tine și nervii tăi, sau îți faci curaj și suni persoana care te-a reclamat?

Eram în mașină, mă întorceam de la Protecția Consumatorului, fierbeam pe dinăuntru, am tras pe dreapta, am respirat de câteva ori și am apăsat tasta de apel. N-am fost eu, cea zen, de la început, sunasem doar în calitate de administrator al firmei reclamate. Și mai și fierbeam pe dinăuntru. Apoi, am avut așa, ca un click: no, bun, acum ți-ai exprimat poziția, ce faci mai departe? Rămâi tare pe poziție sau asculți și poziția celuilalt și încercați să găsiți împreună o soluție?

O oră jumătate am vorbit în mașină, și nu despre cine are dreptate, cine e mai grozav și cine e mai corect dintre noi. Ci despre cărțile pentru copii, despre ilustrații, despre povești minunate, despre munca din spatele unei cărți, despre modul în care ne ajută pe noi toți cititul și conectarea cu cei mici și, de ce nu, și cu cei mari. Am lăsat la o parte orice orgoliu, orice dorință de a avea dreptate, și ne-am conectat ca 2 persoane adulte, care tocmai s-au întâlnit pentru prima dată, și povestesc la un ,,ceai” (telefonic, desigur).

Știu, nu putem fi mereu înțelegători cu ceilalți, asta poate și pentru că nu avem antrenamentul necesar pentru asta, de a-i tolera pe ceilalți, de a-i înțelege. Dar poate și pentru că suntem mereu grăbiți, agitați, nu ne prea place când nu ne ies lucrurile așa cum ne dorim.

De ceva timp, de curând chiar, aș putea spune, nu mă mai grăbesc nicăieri. Nici nu mă agit. O făceam înainte. Îmi doream ca lucrurile să se întâmple așa cum voiam eu, dar mai ales, când voiam eu. Poate sună ciudat, dar, în ultimul timp, învăț să învăț să mă stăpânesc, să nu am așteptări, să dau fără să cer. Cum ziceam, să mă enervez în liniște. 😁 Am făcut oarecum pace cu mine însămi. Și mă antrenez pentru asta zi de zi. Adică nu e ca și cum m-a lovit pe neașteptate vreo pace interioară și acum sunt într-o stare continuă de zen.

Și ce mi se pare cel mai fain e că, atunci când faci pace cu tine, nu-ți mai dorești, ci înveți să mulțumești. Nu mai alergi, ci te bucuri de fiecare pas. Nu mai visezi, ci trăiești. Nu mai aștepți, ci iubești! ❤️

Take me back to simple things

Where innocence was everything

And like a child my song would be

Unrehearsed and wild and free.