Păi, și cum mine cum rămâne?

Nu știu care e relația voastră cu voi înșivă – dacă sunteți îngăduitori, mai permisivi sau din contră – mai stricți, mai duri.

Eu, mult timp, nu am știut să am nici un fel de relație cu mine. Nici nu cred că mă interesa prea tare cum sunt eu sau ce am eu de zis, o luasem ca atare: asta sunt eu, și gata! Îmi trasasem niște calități pe care ți le puteam spune și dacă mă trezeai de pe somn – cum că sunt conștiincioșă, muncitoare și corectă, știam la fel de bine că sunt emotivă, neîndemânatică – (știți expresia ,,cu două mâini stângi”? No, aia-s eu), și tare împiedicată.

Până nu de mult, fiecare zi de-a mea arăta cam așa:

E dimineață, deschid ochii, o mie de gânduri încep să-mi vâjâie prin cap, acel TO DO LIST (cum s-ar zice – No, deci, ce-am de făcut azi?)

-trezesc copiii

-îmbrac copiii

-urlu la ei după ce le-am zis de 10 ori să se spele pe dinți și niciunul nici măcar nu și-a pus pastă pe peria de dinți

-mă spăl pe dinți, pe față, fac duș repede

-mă îmbrac și mai rapid

-fac paturile (tuturor, desigur)

-aerisesc

-le dau ceva repede să mânânce

-îi rog a 10-a oară să mănânce cu capul în dreptul mesei, să nu facă miezuri pe jos, că NU mai pot să strâng mereu și mereu după ei

-îi grăbesc să iasă o dată din casă

-închid ușa

-intră în mașină și încep să se certe că unul l-a atins pe celălalt

-le spun să termine și să-și pună centurile că altfel nu pornesc

-pornesc într-un final

-se tachinează continuu

-unul începe să urle

-celălalt urlă să tacă că-l doare capul de la atâta urlătură (really?)

-pe ea o las în drum la grădiniță, o duc înăuntru, o dezbrac, îi schimb papucii cu unii de interior, o pup, îi spun că o iubesc, îi urez o zi minunată!

-mă întorc în mașină unde sunt certată că am stat prea mult, de ce ea e mereu și mereu prima (îi spun că așa e situația, grădinița e prima din drum – nu contează oricum, nicio explicație nu e bună)

-ajungem la școală, pupici, îmbrățisări, te iubesc, să fii atent, să o asculți pe doamna, să nu vorbești mult, să te bucuri împreună cu colegii, să ai o zi frumoasă!

-ajung din nou în mașină – respir! – prima dată în zi

-pornesc spre birou – acolo am un alt TO DO LIST

-încep să bifez conștiincioasă (că v-am zis doar că e una dintre calitățile mele) tot felul de sarcini, cunoscute sau total necunoscute, pe cine interesează, trebuie făcute, deci bagă mare, Anca

-se apropie ora prânzului (nu uita să iei copilul de la gradiniță, ce, n-ai mâncat încă? o să mănânci după ce-l iei)

-iau copilul, iar bifăm chestii din mașină – centura, nu punem picioarele murdare pe banchetă, etc

-vin la birou, continuu de bifat (nu-s nici la jumătate, desigur)

-pentru după-masă am alt TO DO LIST

-mă duc să recuperez celălat copil, procedura din mașină se repetă, dar mai ferm, că e târziu și suntem toți obosiți  – puneți-vă centura, nu vă mai certați, dacă nu încetați opresc mașina și vă dau jos

Da, ați observat bine, am o mulțime de liste, de bife, și listele astea continuă până seara târziu.

Am zis ceva de mine? Adică întreb dacă m-ați văzut pe mine, în toată povestea asta – eu cea sensibilă, cea zâmbitoare, căreia îi place tare să danseze, să râdă, să facă glume (unele nu foarte bune, recunosc), căreia îi place să se conecteze cu oamenii, să citească, să asculte muzică, să, să, să…

Nu eram niciunde, nu?

Și apoi, într-o zi, așa pe neașteptate, în timp ce mă spălam pe față, și mă uitam așa pierdută în oglindă…oglinda se uită și la mine și mă întrebă:

-Tu, cine ești?

-Eu?!

-Da, tu.

-Ce întrebare e asta? Doar mă știi, mă vezi în fiecare zi, ești pe lista mea de dimineață…mă uit la tine de câte ori mă spăl.

-Eu știu cine ești, dar tu, tu știi cine ești?

-Păi…sunt Anca…

-Fata cu listele alea multe, știu, sunt și eu la tine pe listă. Dar în afară de liste, mai știi să faci ceva?

-La nevoie…alte liste.

-Ia mai uită-te o dată la mine.

Ridic capul și mă uit. Mă privesc îndelung. Zâmbesc. Când zâmbesc tare mi se fac ochii ca de chinezoiacă și am o mulțime de riduri de expresie. Par simpatică. Mă strâmb. Și încep să râd. Ce-mi place să râd! În minte îmi vine o piesă, ritmată, de dans. Încep să mă mișc încet după ritmul muzicii, apoi tot mai tare, mă uit în oglindă și zâmbesc larg. Tocmai m-am vizualizat pe un ring de dans, dansând  și zâmbind, și bucurându-mă!

Mă uit din nou la oglindă:

-Și asta sunt tot, nu?

-De fapt…ASTA ești TU!

-Și listele?

-Nu o să-ți zic să nu le mai faci, dar fă-le din postura de ASTA SUNT EU!

Au trecut deja câteva luni bune de când, dimineața, când mă spăl pe față și mă uit în oglindă, zâmbesc tare și am ochii ca de chinezoaică, îmi pregătesc în minte conștiincioasă listele, și zâmbind îmi spun: Sunt numai niște liste, dă-le încolo, o să le bifezi, stai liniștită, că ești la fel de conștiincioasă, hai mai uită-te o dată în oglindă!

Mă uit din nou, mă privesc îndelung, în toată oglinda sunt doar EU. Da, EU, acea EU pe care o cunosc de puțin timp, cea care are încă multe liste, dar care în sfârșit se privește și în oglindă și … începe să se și vadă!❤️

(Visited 294 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *