Cu toții avem sau am avut cândva în viața noastră pe cineva căruia i-am spus cel/cea mai bun/bună prieten/prietenă.
Mi se pare o responsabilitate enormă pentru cel/cea în cauză. Gândiți-vă cât de greu e să fii cel mai bun, indiferent ce ai face, pentru o perioadă scurtă, darămite când trebuie să ai și o constanță, adică să fii cel mai bun prieten nu e suficient să fii o zi, două, o lună, 3 luni, un sezon, 1 an, poate dura și câțiva ani buni treaba asta.
Prietena mea cea mai cea mai cea mai bună, cea care a rezistat eroic cu mine de gât, și mi-a ascultat ani la rând toate balivernele, și a asistat tacit la toate nebuniile mele, și la toate îndrăgostelile, la toate plânsetele și suspinele de după, este draga mea Oana Broussard.
Pe Oana o știu de prin clasa XI a, deși eram colege de clasă dintr-a IX-a și mai stătea și-n spatele meu în bancă! Dar ea fiind de o discreție maximă, iar eu foarte populară (cum mă știți, de altfel), n-am reușit să ne cunoaștem mai repede.
Am descoperit-o pe Oana, într-o pauză în care eu stăteam în banca din fața ei și ziceam bancuri (că știam o grămadă și mă amuzam tare spunându-le și celorlați), și i-am auzit râsul colorat. Avea un râs atât de simpatic, și de cald, și de blând! M-am întors la ea, ca și cum aș fi văzut-o pentru prima dată, și după ce am râs bine împreună în acea zi, m-am autoinvitat la ea acasă. Cred că am șocat-o puțin, adică : bine, bine, râdem, glumim, dar nu sărim gardul!
Și într-o după-masă oarecare, iată-mă pornind spre casa Oanei, cu invitația în mână. (Aaa, stați, nu o aveam în mână, aaa, și nici măcar nu exista o invitație, deci reiau partea asta: pornind spre casa Oanei, cu autoinvitația în minte).😊
Ce a urmat după acea întâlnire, cât de minunată și incredibil de înțeleaptă am descoperit-o pe Oana, cât am mai râs împreună de atunci, cât am mai plâns eu în direct, la telefon, în scris, iar ea m-a ascultat mereu și m-a acceptat necondiționat… nu știu dacă ar încăpea într-o carte! Pentru mine acela a fost începutul unei prietenii de… poveste.❤️
Astăzi a plecat la tipar o nouă carte minunată – Prietenia de pe trompa elefantului. O poveste absolut adorabilă despre prietenia dintre Gerald, un elefant foaaarte mare și Patricia, o șoricică foarte mică.
Eu, cu siguranță, sunt Patricia, și nu prin prisma dimensiunii, ci pentru că vorbesc mult, pun o mie de întrebări și vreau să primesc răspunsuri exact așa cum le gândesc eu și pentru că mereu am nevoie de atenție, iar Oana mea dragă a fost mereu ”elefantul” înțelept din viața mea.
Mi-e dor de tine tu, Oana mea dragă, mi-e dor să râdem cu lacrimi, să ne înțelegem din priviri, să îți povestesc toate nebuniile pe care încă le fac, iar tu să nu mă cerți, ci doar să fii aproape! ❤️