Ieri, eram în mașină, călătoream deja de 1 zi și Matei ne zice că se plictisește. Eu, înțeleaptă cum mă știți, îi zic : hai să facem niște calcule. (că no, chiar așa, ce ai putea face când ai 7 ani jumate și te plictisești, decât niște calcule). 🤔

Și cum Matei știe deja să facă înmulțiri, m-am gândit eu, să trecem la împărțiri. (eu, care fie vorba între noi, atâta matematică știu: adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri, și nici la alea nu excelez).

Matei zice: bine, întreabă-mă.

Și încep:
Eu: 6 : 3.
Matei (se gândește un pic) : 2.
Eu : 10 : 2.
Matei (cam același timp de gândire) : 5.
Eu : 16 : 4.
Matei (se mărește puțin timpul de gândire, eu numa zâmbeam de sub mustață) : 4.
Eu (uitându-mă subtil spre taică-său, cu privirea aia de : fii atent ce prunc deștept avem, numa’ unu-i așa deștept în tot orașul și ăla e al nostru, continuu) : 20 : 4.
Matei ( mult mai rapid de data asta) : 5.
Eu (nu-mi mai încăpeam în piele de mândră ce eram) : 24 : 6.
Matei (tot mai rapid) : 4.

Mă întorc în spate să-l felicit pentru cât de bine se descurcă, când colo, să leșin, nu altceva: ăsta al meu făcea calculele pe calculatorul de pe tabletă.
Și normal, încep cu gura pe el: Matei, sunt foarte supărată pe tine, nu pot să cred că te-ai gândit la asta (“Nu pot să cred că nu ești așa deștept”, mai bine zis), nu e ok să folosești calculatorul când poți să îți folosești mintea (yeah, right, că și eu, tot așa fac, când am de ales, fix pe minte mă bazez) 🤨. Să știi că, dacă te obișnuiești așa, mai încolo o să ai numa’ de pierdut! (vă sună cunoscut?) 😁Și începe și taică-său: Matei, chiar ai dezamăgit-o pe mama ta, ea chiar credea că tu faci din cap toate calculele. Nu e ok să procedezi așa.La care Matei, foarte detașat, zice :
– Acuma serios, chiar ați crezut că un copil care abia a terminat clasa pregătitoare ar putea să facă așa rapid niște împărțiri de care nu a auzit în viața lui? 👏

Ne-am uitat unul la altul (noi ăștia care ne dăm mari adulți) și am început să râdem în hohote, de cât de ridicoli suntem uneori, cum performanțele copiilor noștri ne gâdilă orgoliile, cum trăim de multe ori prin ei, prin realizările lor.
O, da, eu de 7 ani jumate citesc articole și cărți de parenting, merg la conferințe educaționale, teoretic știu multe, practic… încă sunt în căutarea propriei identități, și sper să o găsesc curând pentru a le putea da copiilor mei libertatea de a fi ei înșiși.