Maria…
Cea care aduce liniștea și bucuria prin simpla ei prezență,
care deși nu știe toate literele găsește mereu rime,
care are o stăpânire de sine incredibilă,
care poate să stea doar ea cu ea ore în șir,
ea, cea care ne dă lecții despre prietenia fără vârstă, fără granițe, căreia nu-i pasă de limbă sau culoare.

Ieri, Maria și-a făcut o prietenă nouă, pe Maia, care are 10 ani, e din Germania și e mulatră. A fost chiar și la ea acasă (stă la câteva case de noi).
Eu, puțin mirată de prietenia lor:
– Dar totuși, ea are 10 ani, iar tu ai doar 5…
Maria, cu privirea ei senină:
– Da, știu… mi-a spus asta.
Eu, sceptică în continuare:
– Auzi, da’ ce-ați vorbit voi două, că tu nu știi germană.
Ea:
– Nici ea nu știe limba noastră, dar am mângâiat împreună o pisică.
Ne uităm amândouă la cerul plin de stele și ea, dintr-o dată:
– Oare cum se zice în germană la stele?
Eu, caut repede pe Google și citesc așa cum se scrie:
– Sterne.
Ea, râzând:
– Ca și perne!

Mă uit la ea și mintea mea fuge din nou în viitor:
Cum va fi oare ea când va fi mare?
Își va păstra candoarea și simplitatea de acum?
Va ști să facă rime amuzante chiar și atunci când inima ei va plânge?
Putea-va ea peste ani să mai rămână ore în șir doar ea cu ea?
Va avea oare curajul să spună cu voce tare că între oameni nu ar trebui să existe granițe, ci doar punți?

Se uită la mine, dar gândurile ei nu zboară, pentru ea nu există decât timpul prezent, nu-și face griji și nici planuri, doar trăiește clipa.
Pentru că așa ca Marea, Maria înțelege că tot ce contează e AZI, AICI și ACUM.