O știu pe mama mea de pe vremea când era doar mamă, mai precis de vreo 37 ani jumătate.

Mi-o aduc aminte atât de bine: tânără, veselă, cu râsul ei colorat și molipsitor, mereu în acțiune.
Nu țin minte să o fi văzut vreodată supărată mai mult de o jumătate de oră, am fost întotdeauna  fascinată de puterea ei fantastică de a reveni la starea ei pozitivă și de a nu lăsa pe nimeni și nimic să-i umbrească zilele.

Aș putea să vorbesc zile întregi despre mama mea curajoasă și puternică,
despre bucuria cu care face lucrurile,
despre cum a contribuit la educația multor generații de copii,
despre cum a știut să ne crească pe noi dintr-o poziție de relaxare și încredere maximă,
despre cum vorbește despre noi, copiii ei (dacă o ascultați aveți senzația că mai buni ca noi nu există în tot Maramureșu’) 😋
despre implicarea și grija față de nepoții ei

Azi am petrecut o zi întreagă doar cu ea și m-am încărcat pozitiv cât pentru un an întreg.

Mi-am amintit de vremurile în care:
– nu aveam baie și mergea o zi întreagă cu rufele la râu, și cum se întorcea obosită, dar maxim de încântată.
– eram la generală sau liceu, departe de casă, și vinerea venea să ne viziteze, cu sacoșele pline de bunătăți (simt și acum emoția cu care ne uitam pe vizor, deși o recunoșteam după pașii de pe scara blocului).
– veneam acasă de la facultate și ne punea la noi tot ce avea mai bun, iar frigiderul de acasă rămânea gol goluț.
– primeam un singur pachet amândoi la Cluj și când începeam să împărțim era totul perfect de egal, găseam de multe ori o roșie împărțită în două sau un castravete la fel.

Știu că și voi aveți mame de poveste, care v-au inspirat viata, că așa-s toate mamele din lume: frumoase, curajoase, puternice și deosebite , iar cel mai deosebit lucru al lor… suntem noi – copiii lor