Zilele acestea am vorbit pe messenger cu prietena mea de suflet, Oana, care e în America de mulți ani, și pe care eu o cunosc de vreo 21 de ani.

M-a emoționat foarte tare conversația cu ea, pentru că a fost, probabil, prima dată când mi-a spus cum mă vedea ea acum 21 ani.

Eu mă țin minte doar așa prin prisma ochilor mei, și mă știam foarte timidă și … îngrămădită (e o combinație de neîndemânatică, cu împiedicată și aș mai adăuga bleagă) :), așa mă vedeam eu, niciodată nu m-am văzut așa cum mi-a spus Oana că mă vedea: ,,știu ca tu aveai mereu ceva ce mă făcea să vreau să fiu mai curajoasă, mai hotărâtă, mai frumoasă, așa ca tine.”

Eu cred în puterea cuvintelor, în faptul că ele te pot ridica, îți pot da aripi, te pot transforma. Cred, de asemenea, în puterea exemplului oamenilor care-ți sunt alături sau pe care-i întâlnești de-a lungul vieții. Dacă mă uit în urmă, știu, cu siguranță, că dintr-o fricoasă am devenit o curajoasă, dintr-o timidă am devenit, în timp, o hotărâtă, pentru că am avut cel mai bun exemplu de urmat, părinții mei.

Știți cum sunt părinții mei? Hai că vă zic un exemplu banal. Eram în 2005, eu la master, frate-meu termina facultatea, și ai mei s-au gândit că ar fi fain să ne ia un apartament în Cluj, și nu oriunde, ci pe o stradă foarte bine cotată, și nu de oridecare, ci musai cu 3 camere. A, am uitat să vă zic că nu aveau niciun ban. Și într-o sâmbătă, ne trezim cu mama mea la Cluj, și ne pornim pe strada bine cotată în căutare de apartamente. Găsim repede unul, 3 camere, poziție bună, strada perfectă, mama mea negociază, eu și frate-meu ne uitam ca proștii, nu înțelegeam ce face. Bate palma în mai puțin de jumate de oră, și îi spune omului că mâine poate să îi dea un avans de 1000 de euro, că doar nu-i are la ea, că ea venise numai așa până la Cluj, iar restul de 41.500 de euro avans la notar și restul prin bancă că va lua credit. Repet…nu aveau niciun ban, nici măcar ăia 1000 de euro. Noi ne uitam în continuare unul la altul de-a dreptul șocați. O auzim că merge în altă cameră, sună acasă pe fix și îi spune tatălui meu să meargă la nu știu cine să ia împrumut 1000 de euro și să-i trimită musai azi (știa ea că venea cineva la Cluj în seara respectivă) că doar ea a bătut palma, și luni o să meargă la bancă să vadă de credit și mai ales de unde să facă rost de avans, cel putin 10000 euro. Tatăl meu, la felul de șocat ca noi, o întrebă: – Tu vorbești serios? Adică chiar mă îmbrac și mă duc după bani împrumut? Chiar facem asta? – Da, da, du-te liniștit, că e gata, luăm apartamentul. Povestea e lungă și cu multe peripeții, dar nu e o poveste, apartamentul există și acum, pe aceeași stradă bună din Cluj :), fratele meu și familia lui chiar stau acolo acum :).

Au fost multe situații în care curajul lor, modul pozitiv de a vedea și trăi lucrurile, și-au pus amprenta și asupra mea. Mama mea e și acum foarte activă – încă este educatoare și îi iubește pe copii tare de tot, e mereu cu gura până la urechi, are o capacitate impresionantă de a trece peste lucruri, de a nu se crampona de nimicuri, de-a vedea ansamblul. Tatăl meu, pe lângă activitatea sa de profesor de geografie, a condus organizația de pionieri din cadrul școlii, se ocupa singur de biblioteca școlii, a dus generații întregi de copii, ani la rând, la munte și la mare, și în toate punctele de atracție din România. Iar pe lângă asta, pentru că au locuit mereu la țară, au știut să fie, la fel de bine, și țărani. Și ne-au învățat și pe noi asta, să nu fugim de muncă, oridecare va fi ea, mai grea, mai ușoară, mai ”domnoasă” cum se zice la noi, sau mai brută.

Iar când ai de acasă o energie de genul acesta, n-ai cum să nu te transformi, n-ai cum să rămâi o îngrămădită și să vrei. 🙂

Mi-ar plăcea tare să fiu genul acesta de exemplu pentru copiii mei, să-mi înving în timp toate fricile, să fiu mereu curajoasă pentru mine, dar și pentru ei. Vreau să descopăr cine sunt și să-i învăț și pe ei despre cine sunt ei, dar mai ales, despre cine pot să devină.❤️