La 10 ani și 9 luni am plecat de acasă, și nu pentru că m-a alungat cineva, ci pentru că am urmat o școală aflată la 35 km de casă, la oraș, părinții mei locuind la țară.

În toată copilăria și adolescența mea mi-am trasat singură regulile după care să mă ghidez. Și pentru că am fost un copil foarte cuminte și conștiincios mi-am trasat o mulțime de reguli, multe dintre ele doar ca să mă protejeze. (Ar putea confirma băieții care mă conduceau acasă în liceu, mă rog, până se prindeau și nu mai veneau, cum nici nu ajungeam la scara blocului și îi lăsam într-un nor de praf, că până se dezmeticeau ei, eu eram deja sus).😁

Și cu toate astea tot timpul m-am simțit foarte liberă. În clasa a 12-a, când toată lumea era stresată cu bacalaureatul și admiterea, eu m-am gîndit să mă tund scurt, la 5 cm, de-a trebuit să aștepte toată clasa să-mi crească mie puțin părul, să facem pozele de final de an, ălea de pe sonete.

Anul acesta am primit un cuvânt de la El, mi l-a trimis prin cineva : ,,Este în tine ceva atât de liber…”

Normal că nu m-am putut abține să nu-l întreb:

– Acum că am aflat că sunt liberă, pot să fac toate prostiile pe care nu le-am făcut la timpul lor? 😁
-Vezi că te întreci.
-Ei, am glumit. Nu m-am gândit chiar la toate… așa doar la câteva…
-Cam sari calul…
-Și ce-o să faci, o să mă bați?
-Eu?
-Tu, dar cine. Că așa vorbește lumea, că bați oamenii.
-Cu ce îi bat?
-Habar n-am, dar sunt mulți stresați să nu facă greșeli, că cică : îi bate cel de sus.
-Și ție nu ți-e frică?
-Mie? De cine? De tine?
-Da, de mine. Că poate te bat și pe tine.
-Nu. Că eu te cunosc. Știu cum ești.
-Și cum sunt?
-Ești… oare cum să-ți zic să înțelegi… cum se zice la noi în Maramureș: ești tare fain!
-No așe.
-Ești chiar foarte cool.
-Sunt cool?! 🙄Așa că tine?
-Haha! Da! Exact așa! De fapt eu sunt cool ca tine.
-Adică suntem 2 cooli, cum s-ar zice.
-Da, cei mai cei.
-Facem o echipă tare bună împreună…ne lăudăm reciproc…
-Ei, nu doar ne lăudăm, ne și ajutăm. De fapt mai mult tu pe mine, că eu-s așa, mai neîndemânatică.
-Dar măcar ești liberă.
-Da, sunt!
-Da’ auzi, ce crezi că-i împiedică pe oameni să fie liberi?
-Hmm. Poate chiar ei înșiși, gândurile lor.
-Detaliază.
-Păi gândește-te, toți facem greșeli zilnic, toți o dăm uneori în bară, și în momentul ăla, suntem foarte jos și ne e greu să ne ridicăm și să gândim limpede. Și ne cuprinde frica. Frica că nu suntem suficient de buni. Și cui îi spunem noi despre ea? Tot nouă, minții noastre. Dar acolo mai sunt și alte gânduri și frici anterioare, iar frica asta nouă nu va dispărea, ci se va adăuga celorlalte.
Eu de asta vin la tine și îți dau fricile mele, că tu știi să le îndepărtezi, nu să le adaugi. Și mă simt atât de liberă!
-Uneori chiar prea liberă, aș zice…
-Hihi! Da’ nu mai spune la nimeni! 😎

I’m losing my religion, and finding something new

‘Cause I need something different, and different looks like You