Îmi place mult toamna. Mi-a plăcut dintotdeauna. Îmi place să o simt și să o miros, îmi plac culorile și fructele ei. Mai ales merele. Da, merele de toamnă îmi plac la nebunie!
Când eram mică, grădina noastră era locul în care puteam sta pierdută ore în șir, locul în care mă așezam pe o pătură, cu o carte în mână și uitam efectiv de mine. Toamna, grădina copilăriei mele, era plină de mere.

Îl aud și acum pe bunicul meu :
– Mâncați-le pe cele de pe jos, lăsați-le pe cele din măr să se mai coacă.
– Dar cele de pe jos au găuri!
– Păi nu trebuie să mușcați de acolo de unde e gaura, mâncați doar partea bună!
În timp chiar am învățat să fac asta, să nu las un măr pe jos din cauza unei găuri, ci să-i caut partea bună pe care apoi să o savurez.

O, câte ”găuri” avem fiecare, în viețile noastre, în inimile noastre, cum ar fi oare ca ceilalți din jur să ne abandoneze doar pentru că nu suntem perfect plini?

Tu, câte găuri trebuie să acoperi, câte goluri ar trebui să umpli?

… poate cineva drag a plecat pentru totdeauna din viața ta…
… poate cineva s-a mutat din viața ta în viața altcuiva…
… poate un suflet mic pe care îl așteptai tare, nu a mai ajuns… sau a ajuns, dar a plecat prea repede…
… poate ți-ai dorit tu să ajungi undeva, dar drumul a făcut o cotitură neașteptată…

… poate, atât de mulți de poate, atât de multe găuri…de goluri…

Sau poate vrei să te prefaci că tu ești un măr din copac, și le spui zilnic celor din jur: Uitați-vă la mine, eu încă sunt în copac!
Dar știi ceva, toți ceilalți au ajuns de mult pe jos, și de jos, de pe pământ, lucrurile par altfel, par mai… pământești…mai…cu găuri. Și nu e nimic în neregulă să ai găuri, pentru că, poate nu știai, există atâția oameni care știu să vadă dincolo de găuri, să vadă tot întregul!

Well sometimes you can’t change and you can’t choose
And sometimes it seems you gain less than you lose
Now we’ve got holes in our hearts, yeah we’ve got holes in our lives
Well we’ve got holes, we’ve got holes but we carry on