Se spune că fiecare dintre noi avem o cruce de dus. Unii avem poate o cruce mai ușoară, alții, una mai grea. Indiferent ce cruce ducem, fiecăruia dintre noi, la un moment dat, i s-a părut că, crucea lui e mai grea decât a celorlalți. Și poate chiar s-a întrebat :
– De ce eu?
– De ce a mea e mai grea?
– Auzi, Doamne, Tu care pui în spate crucile tuturor, Tu n-ai văzut că eu am probleme cu spatele, că eu sunt mai sensibil/ă și, apropo, care-s criteriile după care alegi cine ce cruce să poarte?

Dar Doamne nu răspunde, El își vede în continuare de treburile lui, sau cel puțin așa avem senzația, uneori, mulți dintre noi.

Mai trec câteva săptămâni bune, poate chiar luni, și iar începem să simțim parcă greutatea crucii.
– Hei, Doamne, ce-am mai făcut de data asta de mă apasă iar crucea asta? Să știi că eu chiar mă străduiesc și, am și făcut niște fapte bune în ultima vreme, ai putea și Tu să fii mai îngăduitor, numai zic.

În mai puțin de 1 minut simți parcă cum vine mesajul : Thank you for your message. I am currently out of the office, with no email access. I’ll get back to you as soon as I can.

– Ce să zic, bine că ești în vacanță și eu mor aici, cu crucea asta cu tot!

Ce nu știm mulți dintre noi, și am aflat și eu la un moment dat, e că El nu are preferințe, nu selectează după criterii, nu ne clasifică, nu ne dă note, cum de altfel nu ne pune cruci în spate.
El, care a dus cea mai grea cruce din lume, nu vrea să mai fim împovărați, ci din contră, eliberați.

– Știi, la noi la țară, acolo unde am copilărit eu, oamenii sunt foarte credincioși.

– Adică cred în mine?

– Păi, da. Și când salută te laudă, zic așa: Lăudăm pe Iisus!

– Încă mai fac asta?

– Da, iar acum, când vine Paștele, își vor schimba salutul și vor zice: Hristos a înviat!

– Tu, ce crezi, oamenii zic doar așa, sau chiar cred că am înviat?

– Știu doar că mulți Te sărbătoresc acum, se bucură de Înviere, se întâlnesc unii cu alții, își vizitează familia, iar apoi… reintră în normal, ca să zic așa. Adică se întorc la serviciu, copiii la grădinițe, școli, și iar începe rutina de zi cu zi, până la … Crăciun, când iar te sărbătoresc.

– Păi nu ziceai tu că ei cred în mine?

– Păi și de 2 ori pe an nu e ok?

– Chiar așa, ce pretenții mai am și eu!

– Hai, no, că uite, cu unii dintre noi te vezi zilnic… din ăștia enervanți ca mine, ce te bâzâie la orice oră.

– Da, măi, să nu poți tu să ai un program, să ai și tu o pauză de masă, să-ți închizi și tu wi-fi-ul din când în când …

– Auzi, dar Tu chiar ești mereu prezent? Întreb pentru un prieten…

– Tu ce crezi?

– Pentru mine ești. Și prezent și viu de-adevăratelea. Și nu doar în ziua Învierii. Și mă simt și eu vie și prezentă în prezența ta. Și liberă.

– Liberă?

– Da, liberă.

– Păi și crucea? Nu ți-e grea?

-Nu. Pentru că eu nu o car în spate, ci o urmez. Crucea e viața mea, iar viața e întotdeauna înaintea mea, nu în spatele meu. Și în plus, atâta timp cât tu mergi cot la cot cu mine, văd și simt cum se luminează drumul.

– Chiar vezi tu asta?

-Da, chiar văd, dar hai, nu te mai țin, am vorbit destul, du-te odihnește-te, ai uitat că trebuie să fii fresh mâine noapte?

-Haha, da, da, ne mai auzim…

– Clar, te caut eu curând…

-Sunt aici mereu!

– Știu!❤️

So let all things be my life and breath
I want what You want Lord and nothing less

When You don’t give the answers
As I cry out to You
I will trust, I will trust, I will trust in You