Îmi place mult să scriu despre relația mea cu Dumnezeu, și nu pentru că aș fi vreo fanatică, din contră – sunt destul de nonconformistă în general, iar relația noastră este una cât se poate de deschisă. Și mai ales una permanentă. Adică nu-l caut doar o dată pe săptâmână, în ziua de odihnă și încerc să ,,rezolv” cât mai multe într-un timp scurt. Ci e o relație zilnică, îl caut de cum deschid ochii, îl duc cu mine peste tot în timpul zilei, iar seara mă străduiesc să nu adorm fără să zic o mulțumire.

Învăț atât de multe din relația cu El: să nu mă plâng, să nu văd răul în loc de bine, imposibilul în loc de posibil, să mă bucur, să zâmbesc, să râd, să mă prostesc, să fiu prezentă în propria viață, să trăiesc și să iubesc frumos.

Iar El face parte din rutina mea zilnică, e ca și spălatul pe dinți, ca și băutul cafelei sau datul cu cremă pe față. Îi simt prezența și repede mă bag în seamă:

– Hei!

– Heiii!

– Ce mai învârți?

– Mai nimic, doar toată lumea asta.

– A, da, am uitat că e în grija Ta. Și? Cum e? Greu?

– Depinde. Cu unii mai greu, cu alții mai ușor.

– Cum sunt cei cu care ți-e mai greu?

– Orbi.

– Adică nu văd sau nu vor să vadă?

– Și una și alta. Nu-și folosesc mai deloc ochii. În schimb, își folosesc mintea de și-o prea folosesc. Știu să facă zeci de calcule, își fac strategii, planuri, dar nu reușesc să vadă ce le dau.

– Păi și ce le dai?

– Ție ce-ți dau?

– Aaa, păi… pace, bucurie, viață… și o inimă iubitoare.

– No, și nu-i destul? Nu te descurci cu atât?

– O, și-ncă cum! Dau și pe dinafară! ☺️

– Tocmai! E așa de simplu, doar să-ți deschizi ochii!

– Știu, dar e greu în același timp, să știi.

– De ce zici asta?

– Pentru că suntem cumva tentați să credem că viața e grea, că trebuie să ne fie rău, că e musai să ne zbatem, să adunăm, să ajungem undeva, dar mai ales cineva, că dacă am apucat-o pe un drum e musai să mergem până la capăt, chiar dacă suntem de mult paraleli cu drumul. Mereu parcă ne împiedicăm de ceva.

– Asta pentru că voi vedeți piedici pe care eu nici măcar nu le-am pus.

– Exact. Și știi ce-i cel mai trist: că mergem așa cu ochii închiși, unii chiar o viață întreagă, fără să ne bucurăm cu adevărat.

– Eu vreau să vă bucurați, să vă țineți ochii mereu deschiși, inima mereu trează, pentru asta sunteți aici.

– Eu știu asta acum. Și e așa fain să-ți deschizi ochii!

– Păi de asta aveți ochi, să-i deschideți. Și față… să vă dați cu cremă…😏 Serios, acum – eu sunt ca datul cu cremă pe față?!😏

– 😁Haha! Am știu că o să te comentezi legat de asta! Păi cam da, că nu plec nicăieri fără să pun un zâmbet pe fața mea. Iar tu ești ca un zâmbet mare. Ca o bucurie. Bucuria mea!❤️

Night turned to daylight for me
Joy is the song that I sing

All of my days are filled with Your praise

My whole world’s on fire
Alive in the presence that burns inside of me
Now I know whose I am
Forever I’ll stand on Your truth I believe
‘Cause I was blind but now I see