N-am mai scris pe blog de 3 luni.

La început n-am mai scris că mereu aveam altceva de făcut, apoi, cumva, n-am mai putut.
Aici e locul în care de cele mai multe ori mă întâlnesc cu mine, față în față. Iar uneori e tare greu să te întâlnești cu tine.

Fiecare dintre noi avem viața proprie, și zilele trec de multe ori ca o rutină, facem lucruri pe care trebuie să le facem prin prisma profesiei pe care o avem, a obligațiilor familiale, a programului copiilor noștri. Printre toate acestea zâmbim, râdem, ne bucurăm, ne emoționăm, sau poate ne agităm, ne frustrăm, ne enervăm, și a doua zi o luăm de la capăt.

Trec și eu prin toate acestea, zi de zi. Poate de aceea, în rutina aceasta zilnică, uit din când în când de mine. Asta am făcut cam toată iarna care nu demult s-a sfârșit, am făcut, am făcut și iar am făcut și… am uitat de mine sau mai bine zis nu am prea vrut să știu de mine.
Am trecut doar din când în când așa, mai aproape de mine, dar m-am îndepărtat rapid, parcă nici nu știam ce să-mi spun. Și m-am îndepărtat și de cineva special din viața mea. Ne salutam doar așa din mers, El s-ar fi oprit să stea la povești, dar eu mereu îmi găseam altceva mai important de făcut.

Nu de mult, mi-am făcut curaj, și L-am căutat:
– Hei.
– Hei.
– Am venit.
– Te așteptam.
– Știu, dar…
– Lasă dar-urile, le aduci altădată.
– Bine. Chiar mi-ar plăcea să-ți aduc cândva un dar, doar că știu că nu-ți lipsește nimic. Și nici nu știu ce preferințe ai…
– Păi… prefer lucrurile scumpe, de firmă, dacă se poate chiar să fie lăsat prețul pe ele să fiu sigur că au costat o căruță de bani…
– Te distrezi de mine?
– Eu?! Nu, Doamne ferește!
– Mi-era dor de discuțiile cu tine!
– Și mie de tine! Apropo, de ce m-ai tot evitat?
– M-am evitat inclusiv pe mine.
– Tu cu tine e treaba ta ce faci, dar Eu? Ce ți-am făcut?
– Păi tocmai de aia te-am evitat, că Tu ai făcut atât de multe în viața mea și uneori mă simt copleșită de ele.
– Și cum de-ai venit chiar acum?
– M-am tot gândit în ultima vreme la mine și la câte s-au întâmplat în viața mea în ultimii ani și cum au evoluat lucrurile, că de-aș fi într-o poveste ai crede că-s vreun Făt- Frumos, din ăla ce creștea într-o zi cât alții într-un an.
– Păi nu e mare lucru, așa se întâmplă cu toți cei care își deschid inima.
– Le torni Tu cu găleata lucruri bune?
– Așa simți tu? Că ți s-au turnat cu găleata lucruri bune?
– Da! Știi, uneori, mă uit în spate, refac traseul și mă minunez minute în șir. Cumva, nu numai că ești mereu acolo unde și când trebuie, dar mai și anticipezi lucrurile. Ești grozav, să știi!
– Ei, nu exagera!
– Chiar deloc! Numai mie câte lucruri bune mi-ai pus în minte! Și cum ai făcut posibile lucruri care îmi păreau absolut imposibile! Cred că dacă mi-aș pune în gând că de mâine vreau să cânt, aș putea să o fac!
– Acum exagerezi tu!
– Te testam doar! 😁 Doar știi prea bine cine sunt eu și ce e în inima mea, și cântatul chiar nu e pe listă!
– Da, știu ce e în inima ta, pentru că ai avut curajul să ți-o deschizi!
– Ei, dar știi și că, uneori, atât gura mea cât și inima mea o mai iau razna, și nu-s tare vrednice de laudă. Iar eu fac atâtea greșeli…
– Dar și tu știi că, atâta timp cât aveți inima deschisă, eu nu număr greșelile, ci… le iert!
❤️