Acum 4 ani și ceva, când Matei avea aproape 3 ani și Maria aproape 1 an, după o zi lungă petrecută singură cu ei, încercam tot de una singură să-i adorm. Oarecum epuizată, încercam să-l conving pe Matei sa stea liniștit pana o adorm pe Maria:
– Matei, te rog așteaptă puțin sa o adorm pe Maria, ca apoi ma ocup numai de tine, citim o poveste, stam doar noi doi… ca no, vezi, mi-e foarte greu și nu ma descurc cu amândoi.
Matei (deși nu avea încă 3 ani) îmi zice sec:
– Nu înțeleg de ce ai făcut 2 copii dacă nu te descurci cu ei? 
… Cred ca pentru momentele astea (puține, ce-i drept)  în care sunteți buni prieteni… Ca-n restul momentelor, sunt în același stadiu… simt ca nu ma descurc cu amandoi