În 2016 am cunoscut pe cineva foarte special și am petrecut 4 zile împreună. Eu n-am vorbit multe (deși nu-mi stă în fire), că eram prea fascinată să ascult. În timp ce îmi antrenam memoria să absoarbă cât mai multă informație, prin minte îmi trecea un singur gând: chiar dacă aș învăța și m-aș informa continuu 50 ani de acum încolo, n-aș putea să ajung la cunoașterea și înțelepciunea ei.

Când a plecat după cele 4 zile, în drum spre casă, deși era un drum lung lung, și-a făcut timp să scrie pe Facebook câteva cuvinte despre mine: cele de mai jos.

Am citit și recitit cuvintele acestea de zeci de ori, săptămâni la rând. Citeam și mi se părea că nu e despre mine. Apoi vedeam că sunt eu în poză, era chiar și numele meu acolo și totuși…parcă nu eram eu. Eu eram un simplu om, nu făceam nimic special, trimiteam cărți copiilor din întrega țară, dar ca mine, mai erau mulți alții.

De atunci și până acum viața și munca mea au înflorit, și nu o zic eu, o zic mulți oameni cu care mă întâlnesc sau vorbesc, și eu știu că e de la acel moment, când CINEVA și-a făcut timp să rostească câteva cuvinte frumoase despre mine.

Acum, de câte ori am ocazia, nu o mai pierd și spun lucruri frumoase despre ceilalți, pentru că acum știu că, cuvintele ridică oameni, le dau curaj, iar uneori, îi fac chiar să intre în destinul lor.

Oana Moraru, îți mulțumesc!❤️