Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Când eram mică, să fi avut așa vreo 4 ani, la amiază mama ne punea mereu pe fratele meu și pe mine la somn. El avea doi ani și adormea după câteva minute. Eu mă chinuiam minute în șir să adorm. Uneori îmi reușea, alteori nu prea. Așa că, timp de vreo două ore, cât dormea fratele meu mai mic, stăteam în liniște. Doar eu cu mine. Și visam cu ochii deschiși că o să devin o prințesă și o să am o rochie superbă, de prințese, desigur. Dacă cumva, la un moment dat, mama mea intra pe neașteptate în cameră, închideam ochii și încercam să nu-mi mișc pupilele, să creadă că dorm. Și cum ieșea din cameră, îmi continuam visul cu ochii larg deschiși.

Au trecut mulți ani de atunci. Dar mi-am păstrat obiceiul ca, atunci când nu pot să dorm, să stau în liniște și să visez cu ochii deschiși. Nu mai visez la rochii de prințese. Visez, în schimb, să-mi creez în jur o lume de basm. Dar nu ceva imposibil, cu feți frumoși și zmei, palate și cai năzdrăvani. Nu. Visez la o viață simplă, frumoasă, liniștită și în armonie.

Acum două zile îmi zice o prietenă: – Tu ești foarte idealistă!

Sunt! Am fost dintotdeauna. Poate de asta am și ales calea cărților pentru copii și a poveștilor. Pentru că în povești toate lucrurile sunt posibile și toate personajele au un loc al lor. Și asta îmi doresc și eu. Un loc al meu, ceva pentru mine și doar pentru mine.

Când stăteam și visam cu ochii deschiși, nu voiam să fiu o anumită prințesă, să am un rol, să fiu ca cineva anume. Îmi doream ca eu, cea de atunci, să fiu prințesă. Și atât.

Mă gândeam azi, stând în grădină, cât de frumoase au fost visele noastre de copii sau de adolescenți, și cum, încet încet, am intrat într-o lume a oamenilor mari care nu mai au timp de vise prostești și lumi de basm. O lume în care totul funcționează prin verbul ,,a face”, și mai deloc prin ,,a fi”.

Am fost mult timp și eu în sfera asta, a lui ,,a face”. Mai ales în a lui ,,trebuie să fac”. Și chiar îmi luam valoarea din ceea ce făceam. Cu cât făceam mai multe, cu atât mă simțeam mai bine, mai valoroasă. Și dacă cineva m-ar fi întrebat: – Cum ești? răspunsul meu ar fi fost: – Sunt bine, uite, am fost la un târg de carte, am publicat o carte nouă, am fost la o conferință, etc.

Mă uit la mine cea din anii trecuți. Zâmbesc. Nici măcar nu auzeam întrebarea – Cum ești?. Nici măcar nu conștientizam că în întrebare este verbul ,,a fi”. O dădeam înainte cu câte fac și dreg, mândră tare de realizările mele.

Eu, copil fiind, în visul meu, nu mă făceam prințesă, ci pur și simplu eram. Dacă ar trebui să mai răspund la veșnica întrebare adresată copiilor: – Ce vrei să te faci când vei fi mare? aș răspunde acum: – Nu vreau să mă fac…vreau doar să fiu… prințesă, desigur! 😍

 

 

(Visited 207 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *