Am copilărit înconjurată de mulți bunici, 6 la număr, plus 2 străbunici.

Tatăl meu a fost înfiat de la vârsta de 1 an de către fratele mamei lui, așa că, din partea lui, m-am bucurat de 4 bunici.

Îmi aduc aminte de fiecare în parte:

Bunica mea adevărată din partea tatălui, cea cu care seamănă perfect Maria mea – o mână de femeie, cu ochii verzi și blânzi, credincioasă și bună până la cer și înapoi.

Bunicul meu adevărat din partea tatălui – care în urma unui accident a rămas șchiop la vârsta de 12 ani, și pe care îl văd și acum cum ne urmărea doar cu privirea grijulie de pe bancă, cu inima strânsă probabil, că orice ni s-ar fi întâmplat, nu avea cum să fugă să ne sară în ajutor, ci cel mult să strige după unul.

Bunica mea vitregă din partea tatălui – care, deși nu a fost mamă naturală, a fost atât de mamă pentru tatăl meu, și atât de bunică pentru mine. De-un calm inimaginabil, m-a crescut într-o pace și o liniște pe care le simt și acum.

Bunicul meu vitreg din partea tatălui – O, cum m-a mai iubit! Când am apărut eu, a lăsat deoparte supărări și încăpățânări vechi și m-a primit ca și cum i s-ar fi născut propriul copil! A plecat la 89 de ani, la 2 zile după ziua mea…cu siguranță a mai stat atât…cât să nu-mi strice aniversarea.

Bunica mea din partea mamei –  cea care a plecat din casa ei de la țară, de la grădina ei, și s-a mutat la bloc ca să aibă grijă de noi timp de 7 ani, în cei mai grei ani – cei de adolescență. Tot cartierul știa când eram la discotecă, că draga de ea nu se mișca de la geam și mă striga la fiecare mișcare, până ajungeam acasă.

Bunicul meu din partea mamei – cel cu ochii calzi și buni, care avea lacrimi de câte ori ne întorceam sau plecam la facultate, de bucurie și mândrie că suntem studenți. Cel care admira hainele și frezele noastre rebele, pentru că înțelegea atât de bine, că și ele făceau parte din studenție!

Străbunica mea din partea mamei – cea care ne vizita în fiecare duminică după biserică și ne aducea busuioc proaspăt. Mi-o amintesc atât de frumoasă și, deși nu vorbea mult, ridurile de pe fața ei spuneau o mulțime de povești.

Străbunicul meu din partea mamei – cel care voia să-i simțim autoritatea și atunci când își arăta bucuria de-a ne vedea. Ne spunea râzând, așa apăsat : F… mama voastră de prunci frumoși!

În urma fiecăruia dintre noi, fie că plecăm mai repede sau mai târziu, fie că ne mutăm doar din viețile celorlalți sau plecăm pentru totdeauna, rămâne ceva…bunătate, frumusețe, căldură, bucurie, un zâmbet, o lacrimă, o glumă…rămân amintiri…bucăți mari de dragoste!