Serios?! 😁
Există așa ceva? 🤔
Căsnicie perfectă?!🙄

Noi ne-am căsătorit după 4 luni de când eram împreună, iar primul an din ăștia 10 a fost un adevărat dezastru.

Să zicem că mă deranja ceva, și mă deranja tare, cum să mă cert eu cu omu’ ăsta, că nici nu-l cunoșteam bine. Adică, no, când te cunoști mai bine, parcă altfel te și cerți, da’ așa, nici nu îndrăzneam. Și mă închideam prostește în mine și ce credeți că făceam? Plecam de acasă, la propriu. Adică îmi puneam câteva haine într-un rucsac, mă urcam în mașină (cea primită de la ai mei ca dar de nuntă, pe care o am de altfel și acum și care anul ăsta își ține majoratul, apropo, invitațiile vi le trimit mai târziu) și dusă eram.

Până unde mă duceam? Până la capăt de stradă și înapoi, că unde puteam să mă duc – ai mei stau la o grămadă de km și oricum nu îndrăzneam să apar la ușa lor, de jenă, normal, iar prieteni vechi nu aveam încă, că abia mă mutasem în Baia Mare.
Deci cum vă spuneam, mă întoarcem eu fain frumos acasă cam într-o jumate de oră (stăteam în mașină tot timpul ăsta ca să nu par penibilă că mă întorc chiar după 5 minute) și mă dădeam rănită și obosită, dar știți cum, de zici bătusem zeci de km pe jos.

Următorii ani au fost parcă mai domoli, dar apoi au apărut copiii (da, ăia mult doriți) și a început un fel de care pe care:
Eu: tu nu înțelegi nimic, că nu tu stai cu ei toată ziua, nu tu nu dormi noaptea, nu ție îți urlă în cap o zi întreagă, nu tu stai între ei să nu-și scoată ochii (știți voi, mamelor, cum ni se pare nouă că nu-i nimeni mai grozav ca noi în perioada aia).
El: eu nu înțeleg, dar acum, că au apărut copiii, viața trebuie să stea în loc? Totul se învârte în jurul lor? Ăștia nu știu altceva decât să urle, no vezi, ți-am zis eu că trebuie puși la punct, tu și cu parentingul tău modern, ăștia nu știu deloc de frică.

Apoi copiii au crescut, chiar și așa nepuși la punct, dar surprinzător, n-au scăzut problemele. Și pe lângă astea esențiale, cum sunt cele cu copiii, mai sunt de astea mărunte, zilnice, enervante, gen:
– șosetele aruncate peste tot,
– descălțatul direct în living,
– răspunsul la telefon fix când plecăm undeva (asta-s eu!),
– statul la duș jumătate de oră când altcineva care face duș în 5 minute trebuia să intre prima dată (și asta nu-s eu!),
– prosoapele ude neîntinse (da, da, eu, eu!).
O, și avem o listă chiar lungă de probleme de astea, zilnice, încă nerezolvate, chiar și după 10 ani.

Ceea ce am reușit însă să rezolvăm după 10 ani: foarte rar ne enervăm și nu ne mai certăm.
Apoi chiar așa, de ce să te mai enervezi când, să presupunem – prin absurd, desigur, găsești niște pantofi în living?! Cel mult poți să cumperi un dulap de pantofi care să se asorteze cu perdelele și mobila din living, să dea impresia că face parte din decor și, când vezi, absolut întâmplător, niște pantofi în living, să-i iei și să-i pui la locul lor… în dulapul de pantofi din living. Atât de simplu!

Noroc cu copiii ăștia care ne-au crescut ei pe noi ca părinți, dar și că adulți, și care deși ne-au provocat și ne provoacă încă zilnic, ne-au învățat că lucrurile frumoase se fac cu efort și că în orice relație trebuie să fii dispus și să dai, nu doar să primești, iar uneori chiar să dai mult mai mult decât primești. ❤️